... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
“Daca ar fi sa numar persoanele pe care le am in jurul meu… nu as putea considera ca sunt o persoana singura. Dar sunt. Pentru ca nu am prieteni… am persoane. Nu ma pot raporta la relatii – ele nu exista. Exista cinism de ambele parti: Iesim in oras? Da normal – ne distram! Mai esti prieten cu “J”? Nu! Hmmm mie imi placea! Relatia ta cu “J” ne afecteaza prietenia? NU!!! Dar nu mai vorbim. Pleci din tara? Da! Mai vorbim? Da! Dar vorbim accidental, daca se intampla.. Sau nu. Ai un nou prieten? DA! Mai vorbim? Logic! Cand va despartiti… Gresesc fata de cei din jurul meu? DA! In fiecare zi, in fiecare moment. Poate unuia ii datorez bani. Poate altuia ii datorez o explicatie. Le dau? Nu. Le rezolv. Sunt o persoana sociala. Pana ajung in zona mea de confort. Zona in care nu imi place sa dau explicatii. Zona in care nu imi place sa intru deoarece e intima. E zona mea. Zona careia ii dau cu greu share… Am pe lume de fapt doua persoane cu care ma simt bine: eu si cu mine. Poa...