... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Si daca scopul nostru in viata nu e acela de a ajuta, de a zambi, de a darui, de a iubi, sau de a gandi lucruri frumoase, atunci, care este?
Nu stiu ce este mai rau: ca ma gandesc la foarte multe lucruri deodata sau ca ma concentrez prea mult asupra unui singur lucru pe care-l socotesc mai tarziu ca fiind in zadar. Am inteles ca tot ceea ce gandim isi pune amprenta aspura eului nostru, ca este inevitabil sa dam uitarii, sau sa trecem cu vederea ceea ce consideram „ ganduri”. Imi umplu mintea cu tot felul de chestii pe care nici eu nu le-as intelege. Cert este ca acest ganduri de cele mai multe ori sunt amintirile care m-au facut sa ma simt bine si care m-au facut sa zambesc si altele sunt visele la care inca mai sper. Astep cu nerabdare ziua in care pot spune ca amintirile m-au condus la ceea ce cred, astazi, ca ar fi un necesar, sau ca ar reprezenta inceputul implinirilor mele, a viselor, care, spre surprinderea mea si a altora, ma macina in fiecare zi. ...