... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Nici orgoliul și nici egoismul nu ne poate distruge momentele în care ne bucurăm... Niciodată suficient!
Uneori energia îmi e la pământ. Mi se scurge printre degete pur și simplu pentru că nu cred neapărat în disciplina perfectă și în dozarea eficientă a activităților zilnice. Nu cred pentru că nu vreau. Nu cred pentru că asta ar însemna ca toată spontaneitatea să dispară și toată plăcerea de a da tot ce ai pentru o nebunie să se risipească. Uneori din prea multă grijă pentru ceilalți și pentru bunăstarea lor reușesc să îmi epuizez aproape toată energia. Alunec mereu pe panta mulțumirii celorlalți uitând să mă mulțumesc și pe mine. Și oricât încerc și oricâtă energie aș ceda pentru ceilalți oameni, niciodată, DAR NICIODATĂ nu e suficient... Îmi spun în fiecare zi că o să-mi găsesc un zâmbet prin buzunarele căptușite ale lumii dar de fiecare dată când bag mâna în el îmi dau seama că cineva ține neapărat să îl rupă. Nu reușesc să îl cos decât pe al meu, când liniștea singurătății mă primește în brațele sale. Al lumii, al s...