... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Am invatat de-a lungul timpului sa cred in mine, sau cel putin in imaginea utopica pe care mi-am creat-o despre mine. Am invatat sa arunc praful sub pres si sa calc peste el. Desi el de la an la an s-a adunat, am considerat ca cel mai bine este sa il ascund. Am invatat ca eu pot rezolva totul. Mai ales ca de cele mai multe ori am si reusit. Am spus “de cele mai multe ori” pentru ca asa a fost. Dar intodeauna am reusit sa minimizez momentele in care esecurile au fost majore. Am reusit sa “arunc praful sub pres”. Desi poate unele persoane din jurul meu au realizat ce s-a intamplat si mi-au atras atentia. Eu stiam sa calc peste cadavre. Sa merg mai departe fara sa ma uit in urma, fara sa cer ajutor, sau macar o parere. Nu. Eu am fost mai ungur decat ungurul. Mai evreu decat evreul. Eu am fost singurul din viata mea care a avut dreptate. Eu am invatat sa ma bazez doar pe mine. Nu am luat in calcul niciodata totusi faptul ca a un moment dat s-ar putea sa ma impiedic ...