... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Am invatat de-a lungul timpului sa cred in mine, sau cel putin in imaginea utopica pe care mi-am creat-o despre mine. Am invatat sa arunc praful sub pres si sa calc peste el. Desi el de la an la an s-a adunat, am considerat ca cel mai bine este sa il ascund. Am invatat ca eu pot rezolva totul. Mai ales ca de cele mai multe ori am si reusit. Am spus “de cele mai multe ori” pentru ca asa a fost. Dar intodeauna am reusit sa minimizez momentele in care esecurile au fost majore. Am reusit sa “arunc praful sub pres”. Desi poate unele persoane din jurul meu au realizat ce s-a intamplat si mi-au atras atentia. Eu stiam sa calc peste cadavre. Sa merg mai departe fara sa ma uit in urma, fara sa cer ajutor, sau macar o parere. Nu. Eu am fost mai ungur decat ungurul. Mai evreu decat evreul. Eu am fost singurul din viata mea care a avut dreptate. Eu am invatat sa ma bazez doar pe mine.
Nu am luat in calcul niciodata totusi faptul ca a un moment dat s-ar putea sa ma impiedic si sa imi rup un genunchi. Si cand acest lucru se va intampla, va trebui sa solicit ajutorul unui doctor. Cine? Eu care le stiu pe toate? Eu cel care se descurca in orice situatie fara sa ceara ajutor?
Si a venit momentul in care am cazut. Fusesem anuntat dinainte ca se va intampla. Mi se solicitase in mod expres sa discut despre orice problema as avea. Sa dau cartile pe fata. Dar am ales sa joc poker in continuare. Desi cu mana pe care o aveam nu putea iesi decat un mare bluf. Care se va intoarce impotriva mea.
Am continuat sa inot impotriva curentului. Dar stiti ceva? Si treaba cu inotul trebuie facuta destept. Trebuie sa stii sa inoti in asa fel incat sa poti ajunge la mal. Daca depui prea mult efort intr-un timp scurt, este foarte posibil sa nu rezisti pana la sfarsit.
M-am autoconvins ca totul va fi bine si am ajuns ca “Titanicul”: m-am scufundat in primul voiaj.
Nu pot rezolva totul singur chiar daca tine strict de mine. Viata mea nu este a unui calugar. Fac parte dintr-o societate si trebuie sa invat asta. Provin dintr-o familie, si trebuie sa imi reamintesc acest lucru. Am acceptat ajutor doar cand asta a fost ultima solutie. Dar nu am acceptat ajutor cand eram la momentul de a preveni dezastrul pe cale sa se intample.
Lectia mea dureros invatata este ca nu sunt singur pe lume. Desi m-am considerat a fi singur si independent. La varsta mea se presupunea ca stiu asta.
Lectia invatata de mine anul asta:
“Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat”
Comentarii
Trimiteți un comentariu