Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Trimiteți un comentariu

Astazi...


M-au obosit.
Am incercat sa scap,dar oamenii mananca din mine si-mi cer sa-i ascult,sa-i invat,sa-i sfatuiesc,desi isi stiu deja raspunsurile la intrebari. M-am saturat. M-am saturat de oameni in general,asa ca prefer sa ma ingrop in jocuri,avand tiparele mele prestabilite din care nu ies: Age of Empires,Age of Mythology,Gothic, LoL si tot ce tine de ele. Prefer sa stau fara sa fac nimic decat sa socializez. Am obosit,si da,stiu ca ma repet,dar imi e atat de lene sa caut cuvinte care sa exprime acelasi lucru dar intr-o alta forma.Da,mi-e lene. Vegetez in fata computerului,si mi-e atat de lene incat,daca mi-e sete,prefer sa nu intind mana dupa sticla cu apa care e la doi pasi de mine si stau in continuare. Preiau energiile negative ale celorlalti si deja nu le mai pot controla,nu ca nu ar fi indeajuns ca sunt eu destul de plina de trasnete si fulgere,dar nu le descarc. De ce nu le descarc?Pentru ca nu tine de mine,pentru ca m-am obisnuit sa plece de la sine. Chiar acum ma sacaie una la cap cu aceleasi probleme existentiale si ma gandesc daca sa dau click sau nu pe bara de jos in care-si striga marile probleme existentiale.Am repetat probleme existentiale? As vrea sa pot sa le dau delete pentru o perioada(ca de,tigari sau bani mai tre sa vina de undeva)si sa ii adaug in lista,adica viata,cand am chef.Desi cred ca aproape niciodata n-am avut chef de ei. Inca scrie,si inca observ asta.Probabil o sa-i raspund. Da,si neglijez persoanele importante din viata mea,cum ar fi mama,tot din cauza lor. As vrea sa ascult o melodie,dar nu stiu ce melodie. As vrea sa joc LoL,dar mi-e lene sa dau dublu click. As vrea,as vrea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe