Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...

M-as bucura nespus de mult sa vad oameni care s-ar iubi din nimic si pentru nimic, oameni care habar nu au de ce se iubesc...| Daca din simple cuvinte si gesturi nu reusesti sa zambesti, tind sa cred ca nu suntem sortiti unul pentru celalalt.




Nu m-am considerat niciodata un mare macho intr-ale relatiilor, de aceea nici acum nu prea sunt sigur de ceea ce vor de fapt femeile intr-o relatie. Multe vor sinceritate si cuvinte atent alese, insa ele nu stiu ca sinceritatea presupune si raspundere si unele sacrificii pe care unii nu sunt in stare sau ma rog capabili sa le faca. 
Daca din simple cuvinte si gesturi nu reusesti sa zambesti, tind sa cred ca nu suntem sortiti unul pentru celalalt. Desi mie nu-mi plac lucrurile sofisticate, lucrurile care presupun prea multa truda si timp; eu cred in lucrurile simple, in oamenii simpli si in fetele lor pline de iubire. Uneori ne este de ajuns doar un zambet pentru a ne simti intr-adevar atrasi de acea persoana.
Iti place atunci cand cineva iti face curte, te simti important in ochii, sufletul si inima acelei persoane.
Te vei simti iritat de privirile altora pentru ca toate se vor indrepta spre tine si te vor face sa te simti ca un intrus in sufletul lor; Le porti ura pentru ca te iubesc, incerci sa le refuzi dragostea, sa te inchizi in tine si sa sa-ti pui intrebari: “De ce, de ce tocmai ea? De ce refuz ? Cum par in fata ei dar si in fata altora alaturi de ea? Ce ma face atat de special in ochii ei?” si multe alte intrebari pe care nu le poti gasi singur un raspuns.

 Apoi incepi sa te framanti, sa te incarci cu ganduri si alte intrebari stupide: “Daca ei i-a placut de mine, ce a facut-o sa se indragosteasca de mine? Cum o pot face fericita in continuare si ce ar trebui sa-i zic?”; Din nefericire, in cele mai multe cazuri iti pui intrebari si tot tu raspunzi intrucat nu exista sau nu mai exista acea persoana, acea persoana care sa te faca sa te simti bogat neavand nimic, ci doar pe ea. Nu mai exista acea relatie perfecta dintre doi oameni care-si spun lucruri frumoase si simple in acelasi timp, acei oameni care se trezesc dimineata si nu-si dau seama de ce ei inca se iubesc neavand nimic, de ce soarta i-a facut sa se uneasca sub un singur nume “Noi”, de ce lacrimile lor sunt calde, de ce inimile lor bat in acelasi timp. Sunt intrebari pe care sigur ti le-ai pus si tu si raspunsuri pe care inca n-ai incercat sa le gasesti sensul.
Incearca sa iubesti omul simplu, omul fara nimic, acel om care te considera pe tine ca fiind “totul” pentru el, acel om caruia nu-i acorzi nici 2 minute din viata ta pentru a-l intreba ce face si daca-i pasa de tine. Eu ? M-as bucura nespus de mult sa vad oameni care s-ar iubi din nimic si pentru nimic, oameni care habar nu au de ce se iubesc, dar mai ales sa aud din gurile altora laude pentru acei oameni.


Comentarii

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...