Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...

TRAPPED INSIDE A DREAM




Let me tell you my dream about the aventures of my imaginary world , where I remained trapped for a night. Someday some friends invited me at their cottage in the mountains to spend some days there. That’s ok, but wait, you will see, so it was me, Alex, Leo, Marc and some other friends of us. We arrived at the cottage late in the evening. We were tired after the long trip so we just went ti our rooms. We jumped into bed , but I remembered I had forgotten something in the car so I went to get it. Wen I went outside, I noticed it was a full moon. Man it was great , it was so big and shinny. When I approached the car I saw a shadow. I got scared and runed to the cottage into my room and into my bed. I was so scared, that I couldn’t tell my roommates anything.

The next day I tried to explain my self what happened the night before. When suddenly I remembered. It was a full moon and my mind immediately thought at werewolf. I knew it was crazy , but I had to tell someone so I decided to tell my friends. I gathered all of them in the living and told. First they laught at me , but then Alex said that he saw something to, so we started to get scared, but I said we should calm down and think about what we should do . I said we should make teames of two people and spread around the cottage, because the only way to find out if we were wright was to search for it that night, because it was a full moon.

We took some baseball bats and some lanterns and we went to look for it. I was with Alex on the roof with some lanterns and some binoculars searching for it, when we heard screaming comeing from the woods. We followed the noise to the woods and we saw Marc crying.We gat closer and we saw the bady of Leo Half eaten. We tried to calm Marc down and we asked him what hapend . He told us their were walking near the cottage when they heard a noise in the woods. They went to investigate when they got attacked by a big dog looking animal. He was hit and got off. The next thing he kenew , Leo was dead and eaten.

I said we should pack and run , but when I just finished saying that, the creature jump from the trees on Alex’s back and bite his head off. I hit him with the baseball bat in the head and he fell down. That was our chance. We started running to the car . We called the others and got in the car. We started driving. Then, just when I fought the worse was ever, the creatures jumped on our car and grabed Marc by the neck.

He was dead on an instant. I started screaming but I remembered I had a gun in the car. I took it and shoot it in the head. He fell on the road. I didn’t know if it was dead or not but I sure didn’t stoped to look.

Is a ray of sunshine in the morning and my eyes flood. I wake up in the car driving. Does everything I thought I dreamed really happened? ...

Comentarii

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...