Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...

De ce avem parte numai de ghinion? ( BAC 2013 )

               

Invatamantul romanesc e din ce in ce mai slab, de la un an la altul. Toti o stiu, putini o recunosc.






Acum, hai sa fim un pic cinstiti – cand vezi in calea ta semianalfabeti la tot pasul, oameni care nu stiu sa acorde un subiect cu un predicat in vorbirea de zi cu zi, nu in circumstante gramaticale mai complicate, nu te intrebi cum au trecut oamenii aia prin scoala? Cine le-a dat o diploma? Ei uite, anul asta a inceput sa se spuna lucrurilor pe nume – nu mai umbla cainii cu diplome in coada. Trebuie sa muncesti pentru ele.


Cine e de vina? Vina e impartita. E un intreg sistem bolnav, invechit, prafuit…


Elevii petrec in baruri, discoteci, la shopping, la mare, la munte… numai de invatat nu le arde. N-au citit vreun roman, ci doar niste rezumate subtirele de prin carti de comentarii sau de pe net, si-au clatit ochii superficial cu o bruma de comentarii, s-au blindat cu fituici, telefoane, ciorne, etc etc etc si spera sa treaca si bacul ca orice alta lucrare. Pana la urma, orice se poate copia, fura, orice e de vanzare in ziua de azi. Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste.


Profesorii predau dupa un sistem invechit, comunist, rigid, arid… mare parte din ei, nu toti. Nu si-au mai adaptat metodele de predare in functie de caracteristicile publicului tinta de muuuulllta vreme.


Profesorii blazati dau din umeri… predau cum stiu ei, chestii expirate si plictisitoare, in sila si lipsa de chef, avand ca scuza salariul mic pe care-l iau. Asta e o scuza de 2 lei. Cine i-a pus sa se faca profesori? Asta e o meserie vocationala. N-ai vocatie, du-te si vinde tigari la buticul din colt. Poate o sa iei acelasi salariu ca-n invatamant, dar macar numai scoti o generatie de copii ratati si plictisiti.


Copiii din ziua de azi sunt geniali, creativi, perspicace, au un potential incredibil! Sta in puterea profesorilor sa-i modeleze, sa-i slefuiasca, sa-i transforme in veritabile diamante. Se pot face atat de multe lucruri interesante la ora, se poate prezenta orice materie intr-un mod atractiv, totul sta in perspicacitatea profesorului. Captarea atentiei, oferirea unei mize, corelarea teoriei cu practica, sunt instrumente importante pe care orice profesor le stie in practica, dar le-a uitat pe un raft obscur, lasand sa se aseze praful ignorantei peste ele…


Sunt profesori care stiu sa faca dintr-o ora un adevarat motiv de bucurie pentru elevi – acestia asteapta cu nerabdare ora, le salta inima, le sclipesc ochii, sorb din priviri toate invatamintele primite, invata totul din zbor, plini de voiosie… pentru ca acei profesori stiu sa-si imbrace materia in haine poleite, in ritm de joc… sunt instrumente didactice care pot trezi la viata constiinta elevilor, din pacate putini apeleaza la ele.


Dati-le libertate elevilor, dati-le posibilitatea sa-si dezvolte potentialul creativ, sa se exprime liber… si va vor arata cat de geniali sunt. Nu le dati teme de casa, lansati-le provocari, dati-le mize, motivatii, saditi in ei setea de cunoastere, nu-i socotiti jalnici bureti al caror singur scop in viata este sa absoarba informatii nedigerate.


Sunt oameni mari, oameni in toata puterea cuvantului. Tratati-i ca atare! Explicati-le la ce le foloseste in viata tot ce le predati. Nu le spuneti ca-i ajuta sa ia note mari la un examen, ca n-o sa-i convingeti ca e un motiv suficient de serios pentru a invata. Se gasesc zeci de metode de a lua un examen fara sa inveti – metode de fraudare sunt infinite.






Dar atat timp cat sistemul ramane prafuit, fad, blazat, vom avea parte numai de neplaceri si probleme ...

Comentarii

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...