... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Fiecare dintre noi, avem un film preferat. Un film pe care sa il savuram in liniste, si pe care sa il revedem cu placere de 10 ori, sa stim replicile pe de rost. Un astfel de film este pentru mine The Notebook. Filmul acesta m-a marcat profund, m-a facut sa vad altfel lucrurile , viata in sine o privesc cu alti ochi. Cred ca a fost singurul film la care chiar am plans pe bune. Recunosc ca nu eram curios sa vad filmul, fiindca am vazut reclama la televizor si mi s-a parut foarte romantic, prea siropos. Insa s-a intamplat sa-i revad reclama de nenumarate ori si mi-am spus: "Ce-o fi, o fi".
Prin urmare, m-am asezat comod in pat si am dat play.:) Eram absorbit de-a dreptul, de replici, de felul in care jucau actorii si de mesajul transmis. Probabil ca actorii au fost selectati dupa anumite criterii. De fapt mai mult ca sigur. Insa scena in care cei doi se reintalnesc dupa atatia ani, mi s-a parut remarcabila. Filmul acesta m-a facut sa realizez ca intr-adevar mai exista o incercare de dragoste, desi nu se vede acest lucru. La inceput nu prea m-am prins care este de fapt firul epic, insa tocmai asta mi s-a parut interesant. Abia pe la mijlocul filmului iti dai seama ca de fapt cei doi batrani sunt ei doi. Frumos, romatic, si real. Nu mi s-a parut o poveste imposibila, ci mai degraba un mesaj catre acele persoane care tin cont mai mult de puterea financiara si de puterea parintilor decat de dragostea adevarata. Stateam in pat, ma uitam la film si eram de-a dreptul fascinat de ceea ce se intampla intre cei doi. Mi s-a parut foarte interesant faptul ca, el a tinut minte fiecare detaliu din casa care urma sa fie candva a lor. Nici o clipa nu m-as fi gandit ca vor ramne impreuna. Dar in nici intr-un caz, nu as fi crezut ca filmul va avea un astfel de final. Parca mi-as fi dorit sa fie altfel. Dar oricum a fost, este si va fi cel mai romantic film pe care l-am vazut vreodata.
Il recomand tuturor celor ce au mici sau mari dubii, ca dragostea exista in esenta, ci nu doar ca manifestare a sentimentului lamentabil de atasament.
Comentarii
Trimiteți un comentariu