Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...

De ce ne indragostim? ( cine ne tot pune sa iubim? )


"- De ce ne indragostim? - De prosti, bineinteles!"




Aceasta este discutia pe care am avut-o acum cateva zile cu o prietena. Tipa fusese parasita de cateva ori si a prins "boala" pe cupidon. Saraca...Revenind la subiect, de ce ne indragostim?!



Hai sa iti spun o mica poveste.

Stateam frumos pe o banca si asteptam pe cineva. Soarele stralucea, pasarelele ciripeau si totul era frumos. Era genul de zi ingrozitor de calduroasa de vara iar eu eram foarte obosit si foarte insetat. Pana aici toate bune si frumoase.
Deodata imi ridic privirea si o zaresc. Nu stiu de unde a aparut, cine a trimis-o sau daca a durut-o cand a cazut din cer dar am ramas blocat. Blocat si...indragostit, bineinteles. 

Nu vreau sa cred ca ma indragostisem de o tipa pe care nu o mai vazusem niciodata doar pentru ca eram prost (asa cum imi spusese o prietena) asa ca am incercat sa imi dau niste raspunsuri.

Deci? Ce dracu s-a intamplat?

Raspunsul este simplu. Totul tine de mintea noastra si de felul in care am fost programati de mama natura.

Daca esti singur sau in afara unei relatii  atunci mintea ta va fi intr-o continua cautare pentru acel partener de mult asteptat.


Chiar si daca tu crezi ca nu iti pasa de relatii sau in momentul de fata nu esti in cautarea uneia, tot te vei indragosti de acea persoana care iti indeplineste criteriile din subconstient. Este...destinul tau, daca asta te face sa imi acorzi putina atentie.


Dar de ce tocmai ea? De ce nu oricine altcineva?

Fiecare dintre noi are in mintea sa o mica listuta cu niste criterii pe care ni le dorim la viitorul partener. Sa zicem ca este un test la care noi ii supunem pe ceilalti in mod involuntar. Ai trecut testul? Felicitari, esti fericita norocoasa a inimii mele.


Daca o persoana nu indeplineste mai multe criterii de pe aceasta lista atunci devine "neinteresant" pentru mintea ta, deci si pentru inima ta, deci il bagi la lista cu prieteni. (friendzoned)

Criteriile de selectie difera de la om la om. Acestea depind de experienta, trairile si educatia fiecaruia dintre noi.


Hai sa iti dau un exemplu (fictiv) de cum un baiat pe nume X, se indragosteste de o fata care ii "satisface" primele 3 criterii din subconstient.


Primul criteriu. Ea trebuie sa aiba un minim de educatie.

Al doilea criteriu. Ea trebuie sa fie blonda ( X a avut in trecut numai relatii esuate cu blonde asa ca in subconstientul lui el vrea sa isi demonstreze ca poate reusi mai mult)

Al treilea criteriu. Ea nu trebuie sa fie timida ( X a fost un copil foarte timid si de aceea nu vrea ca viitoarea lui partenera sa fie timida.)


Daca X este singur si intalneste o super tipa care sa zicem ca are parul saten, atunci cel mai probabil el nu se va indragosti de ea (fara a intelege ca adevaratul motiv este acela ca nu i-a indeplinit un criteriu principal din subconstient.)






Multe persoane nu inteleg acest mecanism. De aceea ei tind sa spuna ca iubirea este un mister, o forta magica care te loveste cand te astepti mai putin.

Este si o mica parte de adevar aici. Putini dintre noi ne cunoastem aceste criterii si de aceea atunci cand acestea sunt satisfacute ne indragostim, pur si simplu, fara a sti ce ne-a lovit.



Odata ce ai descoperit care sunt criteriile tale de selectie vei intelege de ce te indragosteti de anumite persoane si vei putea face anumite persoane sa se indragosteasca de tine.


De ce unele persoane nu isi revin dintr-o despartire?
Deoarece ei cred in mitul sufletului pereche. Ei sunt de parere ca numai o singura persoana pe lumea asta le poate indeplini criteriile si drept urmarea, odata pierduta acea persoana, vor ramane singure pentru totdeauna. O prostie!


Si totusi...


Exista dragoste la prima vedere?

Da, exista!



O sa ma intrebi pai si cum imi poate indeplini aceste criterii daca eu nici nu am vorbit cu el/ea?
Simplu. In criteriile noastre de selectie pot aparea si elemente de aspect, comportament etc. Doar simplul motiv ca este blond, are un iphone si pare a se descurca in viata te poate face sa te indragosteti ( FARA A SPUNE UN SINGUR LUCRU!)


Sau..


Te poti indragosti de cineva doar pentru ca iti aminteste de o persoana din trecut. (adesea ne indragostim de persoane ce seamana cu fostii parteneri) 


Ai grija ce criterii iti stabilesti. Daca acestea se refera doar la aspect, s-ar putea sa ai mult de pierdut in viata.

Sau...

Sa fii fericit/a cu un model. (iti urez succes)

Comentarii

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...