... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Să fie ăsta un rezultat al singurătăţii? Dacă stau şi mă gândesc…da, ăsta este, este o răbufnire a sufletului meu aflat în agonie căci astfel nu îmi pot explica de unde vine acest dor cumplit de unele clipe de fericire din viaţa mea de om de rând…nu nu! Nu are cum să fie asa şi mai beau încă un pahar de vin şi încep iar delirările în mintea mea. Sincer, cum se face că fix atunci când cred că îmi este mai bine şi cred că am scăpat brusc mă lovesc de un zid nevăzut şi toate amintirile apar iar şi iar şi iar, parcă ar fi un cerc închis din-adins de cineva, cineva care îmi vrea răul? Cui să-i fi greşit eu aşa de mult, chiar nu îmi pot imagina, cred că am greşit mult destinului meu…că l-am insultat?
Da, încep să cred că destinul este de vina, dar nici pe el nu pot da vina pentru că el este modificat de mine. Tind să cred ca este un joc al minţii în care eu m-am ratacit şi nu gasesc ieşirea din acest labirint sanctificat, pe orice drum din el apuc, văd câte un tablou din viaţa mea, ba cu bune ba cu rele ba cu amândouă la un loc. Poate că defectul meu este orgoliul? Da, ăsta este cel mai mare defect pe care mi-l asum, pentru că îmi doresc perfecţiunea în viaţa mea pe care nu o pot atinge la cote maxime niciodată.
Tot peticesc la mine, dar simt şi eu că nu mai ţine şi trebuie să apuc pe un alt drum. Un alt drum unde? Căci peste tot este întuneric şi asta este o teama de a mea de mic, frica de întuneric. Dar gata, ştiu cum să fac, îmi continui ideeile pe acel drum întunecat. Sunt convins că pe acel drum, undeva lumina se va vedea din departare şi mă va face să alerg spre ea. Cam asta este sentimentul meu şi poate al multora de „dor” de cineva…din păcate aşa cred că va fi mereu şi eu nu voi putea să fac nimic, deoarece sunt mutat de soartă exact ca o piesă de sah care încearcă să dea lovitura decisivă vieţii mele cât mai curând, dar eu nu cedez şi o ajut să câştige acest joc sau măcar să menţin remiza până când voi fi pregatit să închei şi să ies victorios din acest labirint prea ciudat…
Da, încep să cred că destinul este de vina, dar nici pe el nu pot da vina pentru că el este modificat de mine. Tind să cred ca este un joc al minţii în care eu m-am ratacit şi nu gasesc ieşirea din acest labirint sanctificat, pe orice drum din el apuc, văd câte un tablou din viaţa mea, ba cu bune ba cu rele ba cu amândouă la un loc. Poate că defectul meu este orgoliul? Da, ăsta este cel mai mare defect pe care mi-l asum, pentru că îmi doresc perfecţiunea în viaţa mea pe care nu o pot atinge la cote maxime niciodată.
Tot peticesc la mine, dar simt şi eu că nu mai ţine şi trebuie să apuc pe un alt drum. Un alt drum unde? Căci peste tot este întuneric şi asta este o teama de a mea de mic, frica de întuneric. Dar gata, ştiu cum să fac, îmi continui ideeile pe acel drum întunecat. Sunt convins că pe acel drum, undeva lumina se va vedea din departare şi mă va face să alerg spre ea. Cam asta este sentimentul meu şi poate al multora de „dor” de cineva…din păcate aşa cred că va fi mereu şi eu nu voi putea să fac nimic, deoarece sunt mutat de soartă exact ca o piesă de sah care încearcă să dea lovitura decisivă vieţii mele cât mai curând, dar eu nu cedez şi o ajut să câştige acest joc sau măcar să menţin remiza până când voi fi pregatit să închei şi să ies victorios din acest labirint prea ciudat…
Comentarii
Trimiteți un comentariu