Treceți la conținutul principal

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Trimiteți un comentariu

Ar fi timpul...

Stand, privind, analizand...concluzionand, o gramada de verbe in forma gerunziu, verbe care nu le-am pus nici macar la o forma personala, ci la una impersonala ..am ajuns totusi la o concluzie...


Nu prea mai este nimic stralucitor sau scanteietor, nu prea mai exista flacara in mijlocul drumului, nu prea mai sunt culori pe drumul meu. Stau intr-un singur loc, nu ma misc, nici macar nu exista motricitate, nu nu. 
Ar fi timpul sa facem schimbul, imi caut un loc unde sa-mi arunc lenea, lejeritatea, lipsa de interes, sictirul, realitatea, lipsa de respect fata de tot ce ma inconjoara. Ar fi timpul sa mai vorbesc si cu mine, sau ar fi timpul sa mai uit si de tot,ar fi timpul sa mai fac ce simt, dar nu inconstient, ci cantarit, planificat. 

E tarziu... nici macar de o zi nu ma mai bucur. Nu-mi mai pasa de ziua ce vine, lucrurile au devenit lipsite de importanta, se fac doar din obisnuinta, se pun pe rol si se misca inainte, inapoi, cum o fi, asa sa cada. Pana si cuvintele imi lipsesc, pana si transele ma acapareaza mai des. 

De data asta lipsa mea in rolul meu isi arata absenta.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

Episodul 1: Revenirea – Șase Ani de Tăcere

Tăcerea nu e întotdeauna absență. Uneori, e o formă de protecție. Alteori, o alegere. Iar în cele mai subtile cazuri, devine o stare de existență — un mod de a fi în lume fără a o deranja, fără a o întreba, fără a o provoca. Au trecut șase ani de când am scris ultima dată aici. Șase ani în care am trăit în afara acestui spațiu, dar nu neapărat în afara mea. Am fost prezent în lume, dar absent în mine. Am vorbit, dar nu am spus. Am funcționat, dar nu am simțit. Și poate că tocmai în această discrepanță se ascunde motivul pentru care revin acum. Blogul a rămas suspendat, ca o cameră în care am închis ușa fără să o încui. Nu l-am abandonat, ci l-am evitat. Nu pentru că nu mai aveam ce spune, ci pentru că nu mai știam cum. Cuvintele s-au transformat în gânduri neterminate, în fraze începute mental și lăsate să se stingă în tăcere. Scrisul, cândva o formă de ordine interioară, devenise o amintire incomodă — o oglindă pe care nu voiam să o privesc. Nu am fost la terapeut. Dar am avut convers...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Episodul 2: Nu Spun... Că Mi-e Dor de Mine

— despre identitate, algoritmi și absența de sine într-o lume hiperconectată Mi-e dor de mine. Nu de mine cel idealizat, cel pe care l-am proiectat în fața celorlalți ca să fiu acceptat, ci de mine cel real, imperfect, viu, spontan. Mi-e dor de mine cel care nu se temea să fie ridicol, care nu-și calcula fiecare gest în funcție de reacțiile celorlalți, care nu trăia cu senzația că e mereu în direct, mereu în vizor, mereu în comparație. Mi-e dor de mine înainte ca algoritmii să-mi spună ce să simt. Înainte ca fiecare gând să fie comparat cu ce e viral, ce e acceptabil, ce e „corect”. Înainte ca fiecare emoție să fie filtrată prin grila unei rețele sociale care decide ce e valid și ce e „prea mult”. Înainte ca vulnerabilitatea să devină conținut, iar autenticitatea — strategie de brand personal. Trăim într-o lume în care identitatea e negociabilă. În care ne reinventăm constant, nu din curaj, ci din presiune. În care „cine ești?” a devenit o întrebare de marketing, nu de introspecție. Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Episodul 3: Nu spun că mă mint când zic „Sunt Bine”

... despre mecanismele de protecție și aparențele sociale într-o lume care cere funcționalitate. „Sunt bine” a devenit, în timp, o formulă universală, un fel de parolă socială care ne permite să trecem unii pe lângă alții fără să ne atingem cu adevărat. E un cod discret, aproape ceremonial, menit să închidă conversații înainte ca ele să devină incomode, să evite complicațiile care ar putea tulbura ritmul cotidian și să păstreze aparențele unei normalități funcționale. E răspunsul standard la întrebarea „Ce faci?”, chiar și atunci când, în interiorul meu, se desfășoară o furtună tăcută, dar persistentă. Nu e o minciună în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o mască de protecție, purtată nu din ipocrizie, ci dintr-o nevoie profundă de supraviețuire emoțională. Trăim într-o epocă în care funcționalitatea a devenit o virtute supremă. În 2025, lumea pare să ceară de la noi nu doar eficiență, ci și adaptabilitate constantă, capacitatea de a livra rezultate indiferent de context, de a...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe